Linguistic Training Specialist
Aplica- Job disponibil la nivel național
- Full time
- Mid - Level (2-5 ani) Senior - Level (> 5 ani)
- limba engleză la nivel C1
Eucom este liderul în furnizarea de servicii lingvistice pentru sectorul corporate din România și ne-am dori să te alături echipei noastre!
Începând din 2002, Eucom a fost recunoscut cu adevărat ca „Your bridge to the world”, oferind companiilor oportunități de performanță la nivel global.
Misiunea noastră: să unim oameni și culturi, să comunice facil!
Actualul obiectiv: să sprijinim 1 milion de oameni să avanseze în carieră în următorii 10 ani!
Ce ne-a condus la succes până acum?
Abordăm tehnici interactive de predare, care au ca scop o schimbare de „mindset” pentru cursanții noștri, care are ca efect o evoluție susținută în carieră.
Printre clienții noștri se numără nume precum OMV-Petrom, E.On, Scheneider Electric, Wipro, Societe Generale, Bayer, Michelin, Carrefour.
Pe cine căutăm?
În rolul de Linguistic Training Specialist ne dorim o persoană energică, care are capacitatea să dezvolte împreună cu echipa de traineri, tipuri de cursuri si metodologii adaptate nevoilor clienților noștri corporate ” – Delia Dragomir, CEO & Co-founder Eucom
Cum vedem noi acest rol?
Linguistic Training Specialistul are experiență de minim 3 ani în domeniul lingvisticii sau al metodologiei de predare a limbilor străine și cunoaște limba engleză la nivel C1.
Rolul propus este unul care asigură actualizarea informațiilor legate atât de noile reglementări și tehnici inovative din domeniu, dar și de tendințele pieței de dezvoltare profesională a adulților. În acest sens, Linguistic Training Specialistul va ține legătura cu instituțiile care reglementează activitatea și cu grupurile de interes, astfel încât să dezvolte și să îmbunătățească permanent portofoliul de produse, să vină cu propuneri de servicii adăugate și resurse de curs noi, adaptate nevoilor clienților. Cu siguranță vor fi de ajutor abilități precum:
• capacitatea de analiză și de a înțelege imaginea de ansamblu, astfel încât să eficientizeze constant procesele, acționând la rădăcina problemei;
• capacitatea de a te folosi simultan de abilități precum gândire critică, analiză logică și creativitate;
• orientarea către îmbunătățire, de a fi permanent la curent cu dinamica și tendințele pieței;
• capacitatea de a identifica și dezvolta soluții adaptate nevoilor reale ale clienților.
Linguistic Training Specialistul dezvoltă mai departe metodele de implementare a noilor caracteristici ale produselor, astfel încât acestea să aducă beneficiile reale și potrivite pentru fiecare client în parte. Astfel, înarmat cu un portofoliu de produse mereu de actualitate, care respectă atât reglementările legale, cât și valorile EUCOM, să transmită către echipa de traineri metode eficiente de livrare a cursurilor, specifice procesului de învățare al adulților și să se asigure că atât clienții, cât și cursanții rezonează cu acestea. Iar pentru asta, sunt necesare abilități precum:
• capacitatea de a transforma o strategie într-un plan practic de implementare;
• comunicare organizațională și interpersonală, ascultare activă, gestionarea conflictelor, organizare, prioritizare;
• proactivitate în dezvoltarea oamenilor prin intermediul cărora se livrează noile produse/metodologii;
• capacitatea de a înțelege tipologia oamenilor din echipă și de a monitoriza modul individual de lucru și implicările acestuia în relația comercială cu clientul;
• capacitatea de a reuși să implementezi procese și metode de lucru, coroborând expertiza și nivelul de independență al membrilor echipei de traineri.
Dacă acest rol nu se potrivește profilului tău, te încurajăm să trimiți acest anunț către o persoană potrivită. În cazul în care aceasta este angajată după perioada de probă, vei primi un premiu în valoare de 200 de euro din partea noastră.
Valorile noastre care susțin misiunea și ne conduc la succes sunt angajamentul, dezvoltarea, parteneriatul și excelența.
Valorile care ne susțin misiunea și ne conduc la succes:
Angajament – Ne luăm angajamentul de a veni cu noi metode de testare şi învățare, practice în viața de zi cu zi: cu focus pe rezultate!
Dezvoltare – De peste 20 ani, creăm metode şi tematici noi, analizăm, adaptăm, testăm şi suntem într-o cursă permanentă spre dezvoltare.
Parteneriat – Clienții sunt partenerii noștri. Împreună construim o experiență de învățare favorabilă nevoilor și cerințelor lor.
Excelență – Depășim așteptările clienților prin servicii de calitate superioară, procedee extrem de eficientizate și prin aspectul de aplicabilitate al testărilor şi al cursurilor.