Cursuri engleza pentru Companii
Învăţând limba engleză de afaceri printr-o abordare personalizată, ne angajăm să oferim participanţilor la curs instrumente esenţiale în comunicarea de succes în mediul business global, competenţe dezvoltate de comunicare scrisă şi orală în limba engleză.
Cursuri de engleză – pentru angajații care au nevoie să se specializeze pe cea mai vorbită limbă de circulație internațională
În domeniul business, limba engleză nu mai reprezintă doar un simplu avantaj, ci o necesitate pe care orice angajat, indiferent de postul său, ar trebui să o stăpânească cu brio. Indiferent de industria în care activează compania ta, cunoașterea și vorbirea fluentă a limbii engleze este o aptitudine care nu trebuie să fie neglijată.
Dacă ești manager sau reprezentant HR și urmărești perfecționarea angajaților tăi în această direcție, echipa EUCOM îți oferă cursuri de limba engleză pentru adulți, complete și personalizate pe nivelul fiecărui angajat în parte, dar și pe particularitățile și specificațiile domeniului de activitate. Dispunem de o rețea extinsă de specialiști traineri cu experiență pe industria corporate, capabili să îți ajute angajații în drumul lor spre dezvoltare, de la domenii precum medicină sau farma și până la industria energetică, IT, turism sau marketing.
Cursuri de engleză pentru adulți – o limbă esențială în domeniul corporate și nu numai
Indiferent de nivelul de specializare lingvistică de care dispune o persoană, culturile și dialectele se află într-o continuă schimbare. Tocmai din acest motiv, cursurile corporate de limba engleză nu ar trebui să lipsească din planul anual de dezvoltare a angajaților tăi, iar trainerii noștri îți stau oricând la dispoziție pentru a te ajuta în acest sens.
Contactează-ne pe adresa noastră de e-mail sau prin intermediul formularului disponibil pe site și vei fi cât de curând posibil contactat de un reprezentant al echipei pentru a primi toate informațiile de care ai putea avea nevoie, de la prețul cursurilor de engleză pentru adulți și până la planul de învățare. De asemenea, îți punem la dispoziție și servicii specializate de evaluare lingvistică, dar și training-uri de tip agile learning, pentru învățare online individuală.
Cursuri de limba engleza care acopera toate domeniile de activitate
- Automotive
- Industria energetică
- Farma
- Telecom & IT
- Petrol și gaz
- Comerț
- Medicină
- Turism
- Diplomație și servicii publice
- Afaceri
Cursurile de limba engleză sunt adaptate în funcţie de profilul companiei şi al cursantului, asigurându-ne că participanţii îşi îndeplinesc obiectivele jobului, asimilează terminologia specifică domeniului lor de activitate şi capătă încredere în comunicarea de zi cu zi.
Abilitatile pe care le dezvolta angajatii care fac Cursul de limba Engleza:
-
Concep rapoarte, documente financiare, prezentări în limba engleză
-
Comunică la telefon sau în cadrul întâlnirilor pe diferite niveluri de formalitate
-
Dezbat şi argumentează în limba engleză despre strategii în campanii de marketing, planuri de dezvoltare economică ori procese tehnice
-
Socializează în contexte formale dar şi semiformale în mediul business