Interviu cu Ramona – Trainer Limba Engleză

Ramona, ne poți spune de unde a pornit pasiunea ta pentru predat?

Încă din copilărie. Îmi amintesc că mă jucam cu fratele meu “de-a profesoara”, el jucănd rolul unui “elev-problemă”. Fiind mai mare cu doi ani decât el, de multe ori mi-a revenit sarcina de a-l ajuta la lecții. Mama mea, fiind profesoară, nu m-a încurajat în alegerea acestei meserii, visând pentru mine o facultate de medicinâ sau economie. Am ales să fac Psihologia, iar după absolvirea primei facultăți, am decis să mă îndrept către prima iubire: filologia. Imi doream să predau în învățământul universitar, ceea ce am și făcut timp de 12 ani.

La ce vârstă ai învățat limba engleză și ce te-a ajutat cel mai mult în acest proces?

Ca toți copiii din vremea aceea, am începutul studiul primei limbi străine în clasa a-V-a, fiind printre norocoșii care studiau limba engleză. Cel mai mult în acest proces m-a ajutat faptul că în prima facultate jumătate din profesori erau americani, veniți în România în primii ani după Revoluție, prin GreenPeace. Cum eram printre cei (puținii) care știau mai bine limba engleză, la cursuri am făcut de multe ori pe translatorul. M-a ajutat mult atât în privința vocabularului, cât și pentru fluență.

A existat un profesor în școala generală sau liceu care consideri că a avut un impact puternic asupra ta? În ce mod te-a influențat?

Cred că primul impuls l-am primit de la profesoara de engleză din gimnaziu. În anii `80 în Timișoara, prindeam canale sârbeșți, unde, timp de un weekend întreg se difuzau numai filme, filme ce nu erau sincronizate în limba sârbă. Una dintre temele la limba engleză pe care le-am primit a fost să povestim, în engleză, trei filme vizionate în acele weekend-uri. Mai mult, doamna profesoară ne aducea reviste “Bravo” (erau rarități în acele vremuri și le dețineau doar cei care aveau cunoștiințe sau rude în străinătate) cu articole despre artiștii pop preferați. Revistele erau în engleză, astfel că, pentru a înțelege, era necesar să învățăm limba. Am apreciat faptul că profesoara exploata în mod pozitiv preocupările noastre și le dădea o direcție “ascendentă”. Relația cu acestă profesoară a avut un impact puternic: fără a depăși granițele de profesor-elev, ea împărtășea cu noi preocupările noastre de adolescenți, le normaliza, le valida și le folosea ca resurse. Acest lucru l-am aplicat atât în educația copiilor mei, cât și în cadrul cursurilor. Astfel, în primele sesiuni focusul este pe construirea de relații, în care încerc să aflu informații despre omul/ oamenii impreună cu care voi lucra: ce hobby-uri au, care e măncarea lor preferată, cum își petrec timpul liber, etc. Cu alte cuvinte, caut resursele interioare ale cursanților, indiferent ce vârstă au, ca, mai apoi, să le integrez în predare. Pentru că, cu cât realitățile lor interioare sunt mai integrate în felul cum se desfășoară cursul de limba engleză, cu atât acest curs este mai aproape de ceea ce sunt fiecare dintre ei, ca întreg.

Îți mai amintești cum a fost prima oră de curs din activitatea ta de trainer Eucom? Ne poți povesti un pic?

O, da! Prima sesiune Eucom… Aveam o experiență în predare de 12 ani, în mediul academic. Dar aveam emoții mari. Și emoțiile, dar, mai ales, mediul universitar în care fusesem până atunci și-au spus cuvântul: eram oarecum distantă, foarte preocupată să acopăr tot ce îmi propusesem să fac la acel curs, să nu depășesc timpul acordat. Nu cred că a fost cel mai bun curs. De altfel, chiar și acum, după atâția ani de predare, la fiecare început de curs nou, simt câțiva fluturi în stomac.

Cât de important consideri că este să găsești un mod creativ și distractiv de a preda/învăța o limbă străină?

Creativitatea este una dintre componentele cele mai importante ale ființei umane și ea izbucnește dintr-un mod liber de a fi. Colorează cotidianul, îl recadrează și împinge limitele dincolo de rutină, transformă stereotipiile în noi provocări.
De multe ori în timpul unui curs, îmi vine câte o idee, pe care o aplic imediat. Lucrez exerciții din manual sub formă de joculețe sau, cursanții pun în aplicare structurile învățate, în cadrul unui joc. Asa le spun: facem un mic joc… Ceea ce am observat (și apoi am citit articole de specialitate care confirmau ceea ce observasem) este că, în contextul jocului, când cursanții sunt implicați, percepția lor asupra limbii se modifică, se modifică atitudinea cursanților față de problemele propuse, structurile rigide ale conștientului se relaxează și cursanții sunt mult mai disponibili în a fi parte activă în producerea limbii, asumându-si mai ușor riscul de a face greșeli de limbă. (menționez mereu cursanților că greșelile sunt binevenite, căci ele sunt ocazia de a revizui ceea ce nu a fost asimilat, sau a fost asimilat doar parțial).

Există acest mit potrivit căruia adulții învață mult mai greu limbi străine, comparativ cu copiii. Mulți adulți sunt descurajați si se tem să se înscrie la cursuri, din acest motiv. Tu ce părere ai despre asta?

Mitul are o fărâmă de adevăr. Am să explic. Copilul (mă refer la un copil sănătos și echilibrat) încă nu are structurile psihice foarte structurate. La un copil, legătura dintre conștient și subconștient este naturală, astfel că imaginația îl ajută să fie activ și să își înșușească noile informații în mod experențial, el transpunându-se ușor în situațiile imaginate. În plus, copilul, și mai ales copilul mic, nu are încă o voce interioară critică care să îl inhibe. Procesul de învățare este natural, relaxat. Din păcate, sistemul românesc de învățământ perturbă tendința naturală a copilului de a învăța, transformănd procesul de învățare într-unul de tip recompensă și pedeapsă, inoculând ideea că învățarea este un proces cu precădere cognitiv, deci necesită efort, sacrificiu. Adulții de azi sunt produsul acestui sistem de învățământ.Ei văd procesul de învățare ca pe unul pur cognitiv. Spre deosebire de copil, adultul și-a consolidat structurile psihice și criticul interior îl blochează, teama de a nu greși este mare. Are nevoie de logică, de explicații de tip cauză-efect. Dacă informația primită nu se pliază pe modul în care a fost el obișnuit să gândească, nu va fi asimilată.
Vestea bună este că fiecare dintre noi, adulții, avem un Copil interior. Accesarea acestui copil interior este cheia pentru învățare. Copilul nostru interior este cel care poate activa creativitatea, pentru ca: “Copilu râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul” (L. Blaga.) Creativitatea are nevoie de spațiu de manifestare și joaca (serioasă, cu scop) este cadrul natural care ne permite să ne exprimăm pe noi înșine, să facem noi legături între informații, să încercăm noi abordări. Rezultatele obținute prin noi încercări sunt feebeack-uri, care ajută la auto-reglare. Dacă adultul își schimbă atitudinea cu care abordează studiului unei limbi străine, învățarea poate fi distractivă și cu rezultate la fel de bune și rapide ca la copii. În susținerea acestuir proces de învățare, relaxat, creativ și distractiv, un rol împortant il are trainerul.

Care e cea mai amuzantă experiență a ta din timpul orelor de curs?

Nu este o experiență anume. În sala de curs găsim mereu momentul pentru o glumă, o povestioară. Cel mai mult ne distrăm când cursanții fac joc de rol. Dacă numărul de cursanți este impar, intru și eu în joc și, cum iubesc teatrul, îi încurajez pe cursanți să “intre în pielea personajului”. Au fost momente foarte amuzante.

Ți-ai propus să înveți și alte limbi străine în viitor?

Acum câțiva ani am început să învăț ebraica. Pentru că s-au ivit alte priorități în viața mea, m-am oprit, dar nu am abandonat proiectul. In plus, îmi doresc să îmi reaccesez franceza, pe care, mai demult, o știam binișor.

Care e cel mai important sfat pe care l-ai oferi unei persoane care tocmai s-a apucat să studieze o limbă străină?

În general, nu dau sfaturi. Tot ce pot spune este că rezultatul oricărui proiect depinde în mare măsură de gradul de implicare. Intenționalitatea dă sens și direcție.

Care este cel mai memorabil feedback pe care l-ai primit din partea unui cursant?

Mă bucur când primesc feedback-uri pozitive de la cursanți, dar nu le memorez. Aceste feedback-uri reprezintă modul cum percep ei cursul, trainerul, timpul petrecut în sala de curs. Realitatea obiectivă este cum aplică ei ceea ce au învățat în timpul cursului. Cel mai mult mă bucură când un cursant îmi spune: “ Am avut ședință/ vizită în limba engleză și am reușit să spun…, să întreb…, să explic…,etc”. Când un cursant îmi spune că a aplicat o noțiune de limbă pe care până atunci nu o mai aplicase, se numește progres.

Lăsând puțin la o parte activitatea profesională, ce iți place să faci în timpul liber? Vorbește-ne puțin despre omul Ramona.

În primul rând, nu pot delimita foarte riguros domeniul profesional de cel personal. Și in sala de curs sunt tot eu, Ramona, având “pielea” de trainer. Pe de altă parte, nu pot face diferența între timp liber și timp “neliber”. Timpul este în mine și este o resursă pe care o gestionez cât pot de bine, făcând activități care îmi fac plăcere și care mă îmbogățesc sufletește: predare, psihoterapie, citit, vizionat filme, gătit, tricotat/croșetat (am croșetat câteva costume de baie foarte sexi), fac ghivece pentru flori din ciment, sport, stau cu mine insămi, visez cu ochii deschiși, scriu ce-mi trece prin cap, vorbesc cu prietenii, ascult muzică, merg la concerte/ festivaluri (muzică sau teatru) și îmi imaginez noi proiecte pentru anii viitori.
Ca să detaliez puțin, voi specifica că îmi face mare plăcere să fac prajituri. Si să le mănânc. Apropo de creativitate…. multe dintre rețete “suferă îmbunătățiri” sau își găsesc noi variante, noi abordări. Am chiar si 2 rețete proprii.
Îmi petrec mult timp cu cărțile. Cele de literatură și de psihologie .Citesc cărțile pe autor. Asa îmi formez o idee mai clară asupra stilului narativ, teme abordate, motive recurente, etc. Aici nu detaliez pentru că interferez cu răspunsul de la întrebarea 14.
Vorbind despre omul care sunt, aș spune că îmi plac întrebările. Ele mă ajută să reflectez la ceea ce se întâmplă în jurul meu, să mă poziționez în lume, să îmi reevaluez propriile convingeri. Îmi place să mă joc și îmi plac îmbrățișările.

Dacă ai decis să pleci într-o vacanță prelungită, ce loc ai alege și de ce?

Nu îmi vine în minte vreun loc în care nu aș dori să merg. A, ba da: Costinești, Mamaia. In rest, cam oriunde aș merge în vacanță. Doar e vacanță! Intr-un an, mi-am luat o vacanță de o lună, în care am stat acasa și am făcut tot ce am avut chef. În principal, am citit. Cam o carte pe zi. A fost una dintre cele mai tari vacanțe!

În materie de gastronomie, care este bucătăria ta internațională preferată?

Aș zice că bucătăria meditereaneană. De la bucătăria spaniolă, apoi italiană, și până la cea libaneză, turcească, marocană.

Care este cartea care a avut un impact major asupra ta și pe care o recomanzi fără să stai pe gânduri?

E greu să dau un răspuns. Cred că o părticică din fiecare carte citită se regăsește în mine. E ca și cum m-ai întreba care este cel mai bun vin… Îmi place vinul. Recomand o carte, așa cum aș recomanda un vin: în funcție de starea cititorului, de preferințele lui/ei, chiar de context. Sunt cărți la care mă reîntorc, cum ar fi “Ada sau ardoarea” de V. Nabokov sau “Cea mai frumoasă carte din lume” a lui E.E. Schmitt. Mai sunt și altele. La recitesc și găsesc noi sensuri, noi valențe. În prezent, citesc “Înțelepciunea psihopaților”, de K. Dutton.

Și ultima, dar nu cea din urmă: Seinfeld sau Friends? 🙂
Sunt unul dintre cei care nu au rezonat cu nici unul dintre cele două seriale. Poate nici contextul, nici starea mea… Dar, pe viitor, cine știe?… Fiica mea, de 17 ani , tocmai a terminat (în câteva săptămâni) toate sezoanele din Friends și acum e “in between” (la propriu și figurat). Deocamdată, rămân la “Gilmore Girls”.