Log in CANDO
Află ce tip de curs li se potrivește colegilor tăi și cât costă această investiție. Află acum

Despre digitalizare și procese de învățare la Conferința Anuală ABSL

Eucom » Blog » Despre digitalizare și procese de învățare la Conferința Anuală ABSL

Printre preocupările noastre constante s-au numărat transformarea obiceiurilor de învățare ale adulților și digitalizarea serviciilor de evaluare și instruire lingvistică. Tocmai de aceea, am întâmpinat cu deschidere topicul pe care l-au abordat partenerii din ABSL, Asociația Business Service Leaders din România, în cadrul Conferinței Anuale, și anume ‘Romania at the Forefront of Innovation.’

Evenimentul din data de 9 octombrie, organizat de ABSL și conturat deopotrivă prin insighturile valoroase ale speakerilor și partenerilor, a creat mediul potrivit pentru discuții, prezentări ori demonstrații ale modurilor în care digitalizarea schimbă, astăzi, modelele de business. Tema este cu atât mai relevantă în domeniul outsourcingului, cu cât există (încă) percepția despre România că ar fi un hub pentru outsourcingul global și că multe din procesele de aici pot fi automatizate.

Conferința a reunit la JW Marriott Grand Hotel aproximativ 500 de participanți și a tratat, printre altele, subiecte precum: ‘Learning Habits – the digital transformation’, ‘Outsourcing industry and intelligent automation’, ‘The Future of you – skills development for tomorrow’s world’, ‘The truth about the robots’, ‘Romania’s value proposition for tomorrow’, ‘The board perspective on cyber-security’, ‘Innovative solutions for the business services industry’.

‘The Business Services Industry continued to grow and got to its mature stage. Currently we are talking about 120.000 employees’, a spus Bogdan Pelinescu, Board President al ABSL, în deschiderea conferinţei, ca atare este important să privim modul în care integrarea tehnologiilor digitale în viaţa de zi cu zi afectează resursa umană.

Ce abilităţi ori trăsături trebuie să dovedească, în contextul schimbărilor majore ce au loc, angajaţii dintr-o companie? ‘Vorbim de recunoştinţă şi înţelegere a nevoii de schimbare, de proactivitate, deschidere şi energie, necesare pentru a întâmpina corect provocările inerente oricărui proces de transformare şi, în mod evident, de dorinţa de a învăţa noi abilități’, a spus Ovidiu Oltean, moderator al conferinţei.

‘Business trends are like fashion, one minute they’re in, one minute they’re out’, aşa a început prezentarea lui Colin Lovering, Chairman al BRCC (British Romanian Chamber of Commerce). Tot el a lansat provocarea de a ne gândi la modul în care comunicarea s-a îmbunătăţit în era digitalizării, în ce măsură a facilitat comunicarea trendul digital şi în ce măsură a blocat conexiunea interumană reală.

România rămâne în continuare terenul potrivit pentru investiţii străine, menţionate fiind țări precum Cehia, Polonia, India, dezvoltarea unor oraşe precum Cluj ori Timişoara o demonstrează.

De ce trăsătură avem nevoie în mod special în aceste vremuri ale schimbării? Colin a menţionat curajul: ‘Just simply be courageous. Otherwise sales innovation, leadership and contribution to society will suffer from lack of significant involvement!’

Tot el a adăugat: ‘As organizations, you have the duty to develop the masses of young people that come along. They are the leaders of tomorrow and they need people like you to grow up. Respect your organization, you are the employer, the coach, the parent of these young people. In the end and coming back to these times of change, keep driving what works well, improve what doesn’t, remove the rest!’

În continuarea conferinţei a venit prezentarea ‘Outsourcing Industry Report’ a lui Richard Perrin, Advisory Partner în cadrul KPMG, care a subliniat informaţii precum: engleza este cea mai utilizată limbă străină, urmată de franceză şi germană, abilităţile de top căutate de o companie sunt limbile străine şi cunoştinţele din domeniul IT şi 68% din persoanele recrutate în sectorul Business Shared Services au fost selectate pentru cunoştinţe limbi străine rare.

‘The value of building on a transparent foundation’, discuţie între Raluca Stanislav, Skanska România şi Francisc Peli, PeliFilip, a evidenţiat o idee importantă în contextul digitalizării- să nu pierdem din vedere importanţa menţinerii încrederii în companie, iar acest lucru poate fi realizat prin: demonstraţia neîncetată a abilităţilor, competentelor pe care le deţine compania, clienţii se aşteaptă să primească serviciile la calitatea promisă în procesul de vânzare; ‘benevolance’, un termen ce trebuie să descrie un comportament constant, de acum înainte, al unui brand, cere unei companii să dea dovadă de grijă faţă de angajat şi client, să  fie atent la nevoile celui dintâi, să ofere un serviciu extra, poate, celui de-al doilea. În final, integritatea contribuie, şi ea, la consolidarea încrederii şi deci a transparenţei atât de necesare în procesul de dezvoltare a industriei.

‘Technology is in everything. And learning cannot elude the digital transformation, this way it can actually become flexible. Aş an organization, you need to be ready to re-educate and retrain your employees, in a fast-responsive business you need to quickly respond to your employees’ learning needs’, în acest mod şi-a început speechul David Hand, ACCA. A menţionat, de asemenea, că este nevoie de viziune pentru a prevedea nevoile clienţilor, exemplu fiind compania Apple care a oferit oamenilor produse de care oamenii nu ştiau că au nevoie. Abilităţile de comunicare interpersonală însă vor fi în continuare necesare, indiferent de trendurile pe care le vom vedea acaparând, în viitor, spaţiile de dezbatere: inteligența artificială, învăţarea adaptativă, simulările şi imersiunea.

Mircea Giurcan, Senior Manager al EY România, a introdus subiectul automatizării: ‘First of all, you must assess what processes in your company need to be automated then if your company is fit for automation.’ Tot el a subliniat faptul că nu putem pierde din vedere importanţa resursei umane chiar şi în acest context- în general, oamenii ajung să monitorizeze procesul de automatizare iar mai apoi să administreze platformele cu ajutorul cărora taskurile repetitive au fost eliminate.

Basav Chaudhuri, Leadership Development Coach al I.Future a menţionat nevoia de a fi atent la starea angajatului din propria companie- o transformare reală şi corectă a unei companii se petrece doar când oamenii înşişi înţeleg de ce, cum, pentru ce, alături de cine traversează acest proces de schimbare, ca atare, rolul liderilor şi al influencerilor este crucial. ‘It is not a coincidence that the first 3 answers to the question 《 How can we transform successfully 》 relate to people and how they feel. Align. Engage. Empower. Manage. Monitor. Improve. Without these six critical elements, we can’t have a successful change.’

Răzvan Țapu, Stefanini, a clarificat, în cadrul prezentării ‘Augmenting innovation with innovation’ faptul că tehnologia şi inovaţia trebuie să aducă valoare companiei, iar Alex Bălan, Bitdefender, a punctat importanta securităţii cibernetice în contextul digitalizării masive.

‘What is Romania’s Value Proposition for Tomorrow?’ a fost o dezbatere care s-a încheiat cu ideea că angajatul român este apreciat pentru talentul ori competenţa sa, flexibilitatea de care dă dovadă, stăpânirea unei limbi străine şi, desigur, utilizarea cu uşurinţă a noilor tehnologii.

Mircea Bozga, Partner Assurance Services în PwC România a prezentat ‘The Board perspective on cyber-security’- de datoria membrilor Boardului din companie este să acorde extrem de mult credit investiţiei în securitate cibernetică, având în vedere uşurinţa cu care se pot sparge sistemele informaţionale. Importanţa unei colaborări strânse cu CISO (Chief Information Security Officer) este crucială, aşadar.

Maarten Oonk, Director al Deloitte România, a menţionat, în cadrul prezentării sale, ‘Accelerate Innovation’, importanta ştergerii unor obiceiuri ori abilităţi vechi pentru a face loc noilor abilităţi. A remarcat, de asemenea, nevoia de a trece de la orientarea spre eficientă la orientarea spre învăţare ca strategie de companie, de la orientarea spre abilităţi ale candidaţilor recrutaţi la orientarea spre pasiune/pasiuni a/ale candidaţilor.

Silviu Dragomir, Manager Eucom, a introdus audienței conceptul de Smart Learning ca răspuns la provocările mediului de business actual: angajatul are taskuri și obiective multiple, presiunea timpului îl afectează, rata de atenție este scăzută iar conținutul preferat este preponderent video și ușor accesibil. Ca atare, Smart Learning este soluția care propune accelerarea procesului de învățare, în același timp generând engagement în timp real din partea cursantului și bucuria de a trăi experiența învățarii.

Aşadar, în contextul în care termeni precum ‘digital’, ‘tehnologie’, ‘robot’, ‘automatizare’ sunt din ce în ce mai dezbătuţi în spaţiul public, conchidem că factorul uman rămâne esenţial: fie pentru monitorizare procese de automatizare, fie pentru rezolvare excepţii tehnice, ori pentru interacţiunea umană care nu poate fi încă uşor înlocuită de tehnologie. Desigur, procesele de schimbare pe care le parcurgem cer, de la fiecare în parte, flexibilitate şi bunăvoinţă, integritate şi etică, viziune.

Companiile au datoria de a se îndrepta cu fervoare către învăţare, dar, spunem noi, mai ales datoria de a se concentra pe a învăţa smart: customizat pe nevoile angajaţilor, cu mijloacele actuale deci integrând tehnologia, cu accent pe starea de fapt a angajatului şi luând în calcul contextul de lucru ori personal al omului – taskuri multiple, nevoia de echilibru între cele două sfere, personală şi profesională, presiuni și concentrare scăzută. Smart Learning este soluţia pentru transformările impuse de era digitalizării atât companiilor cât şi angajaţilor, concept pe care și noi îl aplicăm continuu în cadrul programelor noastre de training tradițional, personalizat, inovator. În final, invităm companiile românești la reconsiderarea proceselor de învățare din punctul de vedere al învățării smart.

 

Data articol: 10 octombrie 2018