Log in CANDO
Află ce tip de curs li se potrivește colegilor tăi și cât costă această investiție. Află acum

Cele mai frumoase limbi ale lumii

Eucom » Blog » Cele mai frumoase limbi ale lumii
Cele mai frumoase limbi ale lumii - eucom.ro

La fel ca orice apus de soare, sau ca orice persoană, prin unicitatea lor, fiecare limbă este frumoasă în felul ei. Acestea fiind spuse, iată câteva care au ceva special.

Italiana
O limbă în privința căreia cei mai mulți dintre noi putem fi de acord, limba lui Dante, da Vinci sau Pavarotti. Italiana a fost de mult cunoscută ca una dintre cele mai importante limbi din lumea artei, operei și, desigur, romantismului, iar vorbită aceasta sună ca un cântec pentru vorbitorii non-nativi. Nimic nu sună la fel de pasional ca atunci când o spui în italiană.

Arabica
Cel mai frumos aspect al arabei ar putea fi alfabetul său și caligrafia incredibilă, care s-au dezvoltat de-a lungul secolelor. Ca limbă liturgică a islamului, caligrafia arabă a fost întotdeauna o formă foarte venerată de artă religioasă. Araba are, de asemenea, un corp impresionant de poezie, toate acestea punând în evidență frumusețea auditivă a limbii. Sunetele pot fi necunoscute cuiva care nu le-a studiat, dar dacă îi dai o șansă, te va uimi.

Ceha
Există ceva cu adevărat minunat în cehă, cea mai vestică ramură a familiei de limbi slave. Are un sunet complet unic, ř, sunetul „rzh” din mijlocul numelui de familie al compozitorului Antonin Dvořák, care piperează limba și îi împrumută ceva condiment. Poate datorită poziției sale geografice la intersecția dintre Vest și Est în ceea ce se poate numi cu adevărat Europa Centrală, sună cumva mai puțin slav și mai mult ca un amestec unic de slavă și celelalte limbi, în general germanice, care o înconjoară.

Limba Wolof
Wolof este vorbită nativ într-un număr de țări de pe coasta Africii de Vest, inclusiv Senegal, Gambia și Mauritania. A devenit un fel de lingua franca în regiune și, de-a lungul timpului, a construit un corp semnificativ de poezie și cântece. Are chiar și propriul alfabet – alfabetul Garay – care a fost creat de un artist senegalez în anii 1960 și pe care unii oameni îl folosesc și acum. Vă veți bucura să ascultați această limbă vorbită sau cântată sau, și mai bine, când ambele se întâmplă deodată; Wolof sună foarte bine ca rap.

Finlandeză
Când J.R.R. Tolkien a creat Quenya, sau High Elfish, el a avut puțină inspirație din viața reală, sub forma finlandezei, membrul finno-ugric al grupului de limbi nordice. Ascultându-le pe amândouă, nu vă va lăsa nicio îndoială asupra conexiunii. Finlandeză sună diferit de orice altceva în Europa, cu posibila excepție a vărului său apropiat, estona și (ironic) a celui extrem de îndepărtat, maghiara. Finlandeza are o melodie minunată și o calitate subtilă de staccato, care se traduce bine în muzică și poezie și, de asemenea, sună surprinzător de bine sub formă de reggae.

Galeză
Galeza a dat dovadă de o forță formidabilă împotriva valului uneori de neoprit al englezei, chiar dacă este vorbită nativ doar pe insula de unde provine engleza. În ultimele decenii, a trecut printr-un proces de revitalizare care poate servi drept model pentru limbile minoritare pe cale de dispariție din întreaga lume. Țara Galilor este acum oficial o societate bilingvă.

Cherokee
Cherokee este limba nativă a poporului Cherokee, care este indigen în partea de sud-est a Americii de Nord. A fost publicată o cantitate semnificativă de literatură în limba cherokee, posibil pentru că Cherokee are propriul sistem de scriere de la mijlocul secolului al XIX-lea. Un bărbat pe nume Sequoyah a dezvoltat un silabar pentru a reprezenta limba în scris, ceea ce înseamnă că fiecare simbol reprezintă o silabă completă. În trecut, Cherokee a fost amenințat cu dispariția, dar, din fericire, mulți tineri Cherokee sunt acum interesați de a învăța frumoasa limbă și de a o menține în viață.

Chineza
Există un număr imens de dialecte chinezești diferite, dar majoritatea împărtășesc aceleași caractere scrise – ceva cu adevărat uimitor. În loc să învețe 25-45 de simboluri care reprezintă sunete, precum cei dintre noi care folosim alfabete pentru a citi și a scrie, un vorbitor de chineză va învăța mii și mii de caractere care reprezintă fiecare un cuvânt. În plus, caracterele chinezești au fost transmise de-a lungul generațiilor, mereu legate strâns de cultură. Istoria, complexitatea și dificultatea lor le fac cu adevărat ceva uimitor. La fe ca în cazul arabei, caligrafia chineză a fost întotdeauna foarte apreciată ca formă de artă.

Bengaleza
India este renumită pentru diversitatea sa lingvistică, iar una dintre cele mai frumoase limbi vorbite pe subcontinentul indian este cu siguranță bengaleza. Pentru început, are un sistem de scriere superb și un sunet fluid pe care unul dintre cei mai mari poeți ai lumii, Rabindranath Tagore, l-a folosit pentru a-și crea arta. De asemenea, s-a dovedit că merită să lupți: atunci când statul a cerut ca toți oamenii să folosească urdu pentru studii, un număr de studenți și-au pierdut viața protestând pentru dreptul de a folosi bengaleza. Mulțumită, în parte, poziției pe care au luat-o, bengaleza există și astăzi și este vorbită de aproximativ 230 de milioane de oameni din India și Bangladesh.

Engleza
Într-un final, engleza. E o limbă superbă, nu-i așa? Istoria sa e destul de unică printre limbile majore ale lumii. Pe la începutul primului mileniu, se dezvolta ca limbă germanică, iar apoi normanzii au invadat, aducându-și limba cu ei și afectând ceea ce era atunci engleza veche. 1.000 de ani mai târziu, iată că engleza e cea mai populară limbă la nivel global, permițând oamenilor din toate culturile de pretutindeni să comunice fie în limba lor maternă, în limba studiată pe larg, fie în limba nou dobândită. Dacă asta nu-i te o formă de frumusețe, ce este?

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe restul canalelor de social media:

Facebook

Instagram

Linkedin

Twitter

Data articol: 24 noiembrie 2021