Farfuriile noastre vorbesc franceza!
Sunt mulți cei care se jură că, pentru ei, limba franceză e imposibilă și, mai mult decât atât, că probabil nu vor reuși în veci să o stăpânească! E drept, s-o stăpânești nu-i floare la ureche. Dar vă asigur că o vorbiți adesea, fără a băga măcar de seamă ????
Că limba română a împrumutat și adaptat fonetic și ortografic o multitudine de cuvinte franțuzești nu este o surpriză, însă îi datorăm Franței o pleiadă de termeni culinari pe care îi auzim și folosim cu toții foarte des. La drept vorbind, daca nu de la ei, atunci de la cine să împrumutăm termeni din gastronomie?
Bunăoară, încep discuția cu aperitiv şi antreu , ambele fiind responsabile de a „deschide” apetitul (lingvistic, așa-i?). Pe cel dintâi îl luarăm din apéritif, la rândul său provenit din latinescul aperire „a deschide” iar pe al 2-lea, româna l-a adaptat din entrée (din participiul verbului entrer- „a intra”). Franțuzisme culinare „românizate” terminate tot in -eu sau e sonor sunt și binecunoscutele: pateu (pâté), saleu (de la salé- sărat), sufleu (de la soufflé, preparat care se umflă prin coacere); piure sau piureu (de la purée), file (filet), pane (de la pané, participiul vb. paner– a acoperi cu pesmet, provenit de la pain-pâine) sau sote (mâncare cu legume coapte la foc iute, mişcate tot timpul, ca să nu se ardă, provenit din sauté, participiul verbului sauter, ”a sări” –precum legumele în tigaie!– dar şi cu sensul de „a frige la foc iute”).
Nu uităm nici de delicioasa ruladă, provenită din roulade, derivată din vb. rouler ”a învârti” sau de celebrul cotlet, cu originea în côtelette, având, de fapt, la bază côte– coastă. Escalopul provine din fr. escalope– tranşă subţire, ovală, de carne albă, pește sau pasăre. Amatori de omletă? Celebra omelette îi e mamă, termen derivat, la rându-i, curios și complex din latinescul ovum-ou și lamella-lamă foarte fină, sens dobândit probabil din pricina formei plate si subțiri a preparatului.
O românizare simpatică, dar nedreaptă aș zice, s-a abătut asupra delicatului aperitiv din foietaj (fr. feuilletage, de la feuille-foaie) umplut, în varianta originală zis vol-au-vent, care s-a pricopsit la noi cu volovan, termen ce trimite mai degrabă înspre bolovan, nefăcându-i deloc cinste naturii sale firave și invitând nicidecum la degustare! Rămânând la deformări caraghioase, de vă sună cunoscute variantele neaoșe baimaren, bemari, beimaren, belmarin, acestea fac, desigur, referire la tehnica de gătit la aburi bain-marie (baia Mariei). Tot în zona de tehnici de gătit, din franceză avem verbe precum: a blanșa -opărirea alimentelor în scopul conservării texturii/proprietăților (de la blanchir– a albi), a confia (de la confire-a găti în sirop sau în grăsime pentru a conserva), a degresa (de la dégraisser– a îndepărta grăsimea), a breza– a găti înăbușit, cu puțin lichid, timp îndelungat (de la braiser) etc.
Nici deserturile (à propos, dessert e cuvânt franțuzesc) nu se lasă mai prejos. De pildă, cinstitul biscuit îșitrageoriginea din biscuit, compus din particula bis (sugerând duplicitarea) și cuit (participiul vb. cuire– a coace), carevasăzică ”copt de 2 ori”.
Subiectul e vast și frumos, dar voi încheia cu o etimologie spectaculoasă, una din preferatele mele, dar încă supusă dezbaterilor, cea a strașnicului mujdei românesc, care se trage, pare-se, din structura fr. mousse d’ail (spumă de usturoi). ”Apăi..dacă nici mujdeiul nu mai e al nostru…” veți spune ????
Tot ce vă rog e ca, pe viitor, atunci cand veți degusta cu plăcere din caramel, savarină, gofră, profiterol, antricot, crochete, bulete, maioneză, remoulade, vinegretă sau chiar bulion sa nu uitați să-i binecuvântați, măcar in gând, pe frățânii francezi. Bon appétit!
by Diana Habuc
